Despre lettering - ce, cum și de ce.

Salut, sunt Matei Rădulescu și am decis să scriu o serie de articole informative despre lettering și tipografie/inscripție. Din câte se pare, în România, aceste lucruri sunt îndeajuns de rar întâlnite sau abordate astfel încât să nu aibă o traducere directă în limba română. Majoritatea definițiilor nu se referă la arta/tehnica/practica de a reprezenta limbaj vorbit într-o formă vizuală, lizibilă și atractivă. În schimb, typography este tradus în română ca tipografie, însemnând întreprinderea de a tipări și produce cărți, ziare etc., mai exact - imprimerie.
Aici se diferențiază de limba engleză. unde tipografie a fost recent înlocuită de expresii gen 'print shop', iar typography a rămas strâns legat de designul de literă/text. În română. ne putem referi la această artă ca 'design tipografic'.

Cuvântul 'tipografie' este derivat din limba latină - typos (impresie, amprentă. caracter) și grafie (scriere, tipărire, marcare).

ABC

Cum a apărut alfabetul, așa cum îl știm noi?

Istoria arată că înainte de alfabetul fonetic, cu consoane și vocale, erau folosite ideograme sau pictograme. Acestea erau reprezentări grafice ale unor acțiuni, obiecte etc. - precum hieroglifele. Acestea erau foarte multe și erau greu de cunoscut de către oricine, în special de către un individ care nu a avut contact cu acea cultură din care provin respectivele simboluri.
Hieroglifele, fiind atât de multe și complexe, erau inteligibile doar de anumiți înțelepți ai vremii, ce erau antrenați la un nivel înalt, specializat.

Un exemplu simplu a cum se formau ideograme sau pictograme - ochi și picătură împreună erau asociate ca lacrimă. Din ce se știe, sumerienii din Egipt, nefiind capabili să citească hieroglife, ar fi preluat anumite forme întâlnite și le-ar fi transpus în combinații fonetice care să fie folositoare limbii lor, sumeriană. De la ei se spune că fenicienii au preluat acest stil de scriere fonetică și l-au adaptat în 22 caractere care puteau descrie majoritatea cuvintelor necesare lor în viața de zi cu zi. Aceștia dominau multe orașe port și astfel aveau o influență culturală mare asupra teritoriilor înconjurătoare. Prin ei, acest tip de scriere fonetică a ajuns la greci, care l-au transformat într-un alfabet complet fonetic, așa cum îl știm noi astăzi - unde fiecare caracter reprezintă un singur sunet. În timp, acesta a ajuns la forma sa finală. alfabetul Latin, cu 26 de caractere.

matrițe de litere de presă cu tipar cu set de caractere în stil grotesc

Tipografie (tehnica de a tipări)
Se pare că practica de a tipări cu capabilitate de serie ar fi apărut la începutul anilor 1000, prin Asia, dar nu s-a extins în toată lumea. În 1450, Johannes Gutenberg a inventat presa de tipar, adaptând o presă folosită la vinificație; el a reușit să creeze o matriță modulară cu piese interschimbabile (figurine tri-dimensionale cu caractere în relief) astfel încât să poată tipări blocuri de text. Drept urmare, prima carte tipărită în serie a fost Biblia Gutenberg - fiind numită așa tocmai din cauza provenienței ei. Invenția lui Gutenberg marchează începutul 'Print Revolution' - revoluția tipografică.

Se pare că pe teritoriul României, prima tipografie a fost instaurată de voievodul Radu cel Mare și și-a început activitatea în anul 1508. Aceasta era operată de călugărul Macarie, care a adus de la Veneția și literele folosite în presă. Prima publicație a fost editarea unui Liturghier (scriere religioasă) și folosea litere chirilice (limba română a trecut la alfabetul Latin abia în 1862, la decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza). Mănăstirea Dealu a fost gazda acestei tipografii și a fost cea de-a treia să tipărească (prea devreme să-i spunem 'printeze' 😃 ), în Europa, cu litere chirilice.

În producție, Gutenberg a folosit piese de aliaj și o cerneală pe bază de ulei - motiv pentru care suspectez că unele scrieri s-au păstrat foarte bine (vezi biblia Gutenberg expusă în biblioteca publică din New York). Aliajul se folosește și astăzi în prese de tipografie - probabil cu o compoziție chimică perfecționată. În imaginea de mai jos observăm că s-a folosit un set de caractere clasificat ca Blackletter, sau stil gotic. Se pare că denumirea de gotic a fost folosită ca sinonim al cuvântului 'barbaric', și se spune că a fost inventat de lombarzii germanici după ce au invadat Italia în secolul 6.
* a se nota - denumirea 'gothic' se folosește și la familii de caractere moderne, însemnând 'urât', grotesc, pentru că s-au distanțat stilistic de anumite caracteristici ale caracterelor dinaintea lor - exemplu, Franklin Gothic »

Avantajul acestui stil de caractere, blackletter / gothic, este scheletul foarte condensat, astfel încât pe o pagină încap mai multe caractere decât în mod normal (comparativ cu un typeface modern).

De ce e asta important?

Înainte de secolul XVII, materialele de scris erau scumpe și astfel era nevoie de o folosire cât mai eficientă și rațională.

Biblia Gutenberg din 1455 - prima carte tipărită în serie din istoria omenirii - dispusă la New York Public Library

Didot - typeface modern lansat la sf. anilor 1700 de către recunoscuții tipografi - familia Didot

Odată cu invenția presei de tipărit, au început să se dezvolte și alte familii de caractere. Designul de caracter este strâns legat, istoric vorbind, de presa de tipar și de activitatea unei tipografii.

În designul de caracter (type design), creativitatea este constrânsă de reguli de legibilitate și funcționalitate, astfel încât în cele cu destinație comercială se întâlnesc foarte des aceleași caracteristici - verticalele sunt în general cele mai groase linii.  Grupuri de litere păstrează proporții standard, au curbe și unghiuri comune ș.a.m.d). Observați evidențierile în culori pastel din dreapta. Verticalele sunt groase și celelalte linii sunt subțiri. Majoritatea literelor folosesc elemente comune (precum - liniile de la b, d, h, k, l - sau semicercurile de la b, c, d, e, q, o, p - sau diagonalele de la v, w, y).

3 caracteristici sunt urmărite în general în designul de caracter: readability, legibility și aesthetics. Din păcate, în limba română, readability și legibility sunt ambele traduse ca lizibilitate. Am putea să traducem 'readable' ca citeț. În design, diferența dintre cele două este: readability se referă la abilitatea textului de a fi citit ușor, ca întreg. Legibility (lizibilitate) în acest caz se dorește a fi interpretat ca abilitatea de a diferenția între 2 caractere asemănătoare (spre exemplu, cifra 3 și 8, sau litera g și cifra 9).

Partea de estetică include multe reguli de armonie optică în lucrări sau publicații tipografice, lucruri precum combinarea echilibrată a 2 seturi/familii de caractere, spațierea între rânduri (leading), spațierea între caractere (kerning), folosirea culorilor, menținerea acelorași fonturi la subtitluri/titluri/paragrafe și așa mai departe.
Vom vorbi mai mult și cu exemple concrete într-un alt articol dedicat designului de publicație - cărți, reviste ș.a.m.d.

inscripție cu caractere Romane capitale, secolul 2-3 AD

În următorul articol vom vorbi despre stiluri de caractere, când au apărut și în ce context se potrivește fiecare.
Consultă și glosarul dacă sunt cuvinte pe care nu le înțelegi în articol, sau pur și simplu vrei să recapitulezi!

Dacă ți-a plăcut articolul, lasă un comment sau dă un share - e gratis 😎

Bibliografie

Tracy, Walter (1986), Letters of Credit, Gordon Fraser

Elements of lettering and sign painting - International Correspondence Schools

Craig, J; Scala, IK (2006), Designing with Type, the Essential Guide to Typography (5th ed.), Watson Guptil

Carter, Rob; Day, Ben; Meggs, Philip B. (2012). Typographic Design: Form and Communication

Costache Negruzzi, Cum am învățat românește, prima oară publicat în Curier de Ambe Sexe,

http://search.credoreference.com/content/topic/typography?searchId=9d3b7944-6200-11e4-9214-12c1d36507ee